Halloween

POvesti de Halloween.


Sărbatoarea de Halloween îşi are originile în vremea celţilor, civilizaţie ce şi-a făcut apariţia în jurul anului 800 î.Hr. Celţii ocupau vestul Europei, Marea Britanie şi o enclavă din actualul teritoriu al Turciei. Pentru ei, anul nu avea decât două anotimpuri, vara şi iarna. Anul Nou începea cu prima zi de iarnă, la o dată care, după calendarul modern, cade la 1 noiembrie. Mai important era însă ajunul noului an, când avea loc festivalul sfârşitului verii, Samhain, după numele celei mai temute zeităţi a religiei druidice practicate de celţi. Samhain înseamnă, în traducere literală, chiar sfârşitul verii, dar zeul respectiv era cunoscut şi ca „stăpân al întunericului”. Puterea lui Samhain creşte pe măsură ce ziua se scurtează şi noaptea e mai lungă, fiindcă el nu poate umbla pe Pământ decât după lăsarea întunericului. Druizii credeau că în ajunul anului nou, pe 31 octombrie, graniţa ce desparte lumea morţilor de cea a viilor este extrem de subţire. Din această cauză momentul era foarte prielnic pentru ca spiritele celor morţi în cursul anului să treacă în lumea vie, bântuind în căutarea unor trupuri pe care să pună stăpânire pentru a scăpa din tărâmul morţilor. Pragul dintre cele două lumi, care nu se afla, practic, în nici una dintre ele, este păzit de creaturi fioroase, reprezentate ca demoni ori vrăjitoare, ceea ce explică popularitatea unor costume de asemenea natură de-a lungul veacurilor. Dacă nu reuşeau să captureze un om, spiritele se mulţumeau adesea şi cu un animal, în special o pisica neagră, aceasta din urmă fiind şi astăziun simbol al Halloween-ului. Fiind vorba de sfârşitul verii, de Samhain se organiza şi un fel de sărbătoare a recoltei, celţii aducând ofrande zeilor. Anumiţi membri ai comunităţii aveau sarcina de a merge din poartă-n poartă, strângând donaţii sub formă de mâncare pentru a-i mulţumi pe zei, o variantă antică a cunoscutului obicei de a merge, de Halloween, pe la casele oamenilor cu „Ne daţi ori nu ne daţi”. De remarcat că, aşa cum pragul dintre cele două lumi nu ţinea de nici una dintre ele, nici ziua de Samhain nu aparţinea anului propriu-zis. În acea vreme se considera că un ciclu solar durează 364 de zile, astfel că a 365-a nu făcea parte din an.

Ameninţarea spiritelor rele

Exista, de asemenea, obiceiul de a aduna de la oameni lemne pentru aprinderea unor ruguri sacre, de obicei pe vârfurile dealurilor, tot în onoarea zeilor. În acea seară, celţii se adunau cu mic, cu mare în jurul rugurilor, având grijă să stingă focurile din vetre astfel încât casele lor să fie reci şi neprimitoare, ca să nu cumva să tenteze duhurile să se ascundă înăuntru. După terminarea ceremoniei religioase, oamenii luau cărbuni din rugul sacru pentru a-şi lumina drumul spre casă, dar şi pentru a aprinde un nou foc sfânt în vatră. Acest cărbune era, de regulă, cărat într-un nap scobit pe dinăuntru, înlocuit mult mai târziu de dovleac. De teamă să nu îi captureze spiritele rătăcitoare, celţii se îmbrăcau în costume înfricoşătoare şi ciopleau mutre rânjite pe „suportul” pentru cărbune. Ei se deplasau în procesiuni foarte gălăgioase, rupând şi trântind de pământ tot ce întâlneau în cale, tot ca metodă de a pune pe fugă spiritele. Această spaimă ancestrală de spiritele rele este foarte prezentă în folclorul medieval, existând felurite legende despre duhurile care bântuiau fără scăpare printre cei vii, nefiind admişi pe tărâmul umbrelor din pricina vreunei fapte rele. Nălucile puteau ademenii oameni, atrăgându-i spre ţinuturi mlăştinoase, unde se pierdeau şi, în cele din urmă, mureau. Nefericita victimă îşi căuta zadarnic drumul spre salvare, spun legendele, în timp ce în urechi îi răsuna obsesiv râsul plin de răutate al spiritelor. Există o serie de relatări care spun că, uneori, pe rugurile sacre erau arşi de vii indivizi bănuiţi a fi deja posedaţi de duhuri rele, dar multe cărţi de istorie a celţilor neagă aceste afirmaţii, precum şi pe cele conform cărora Samhain era zeul morţii. Romanii şi-au însuşit această veche sărbătoare druidică, din vremea lor datând obiceiul arderii pe foc a unor efigii care ar fi substituit, se spune, sacrificiile umane.

Creştinism versus păgânism

Această tradiţie de origine druidică a rezistat şi după apariţia creştinismului, spre nemulţumirea mai-marilor Bisericii. Pentru a pune capăt acestor ritualuri păgâne, în anul 835, Papa Grigore al II-lea a decis să mute pe 1 noiembrie Ziua tuturor sfinţilor, creată în secolul al VII-lea de Papa Bonifaciu al IV-lea pentru celebrarea sfinţilor care nu aveau o zi anume peste an. Până la 835, Ziua tuturor sfinţilor era pe 13 mai. Această decizie are o mare importanţă în istoria sărbătorii de Halloween, întrucât denumirea ei actuală provine de la All Hallows’ Eve, care însemnă, în engleza veche, „ajunul zilei tuturor sfinţilor”. Ulterior, s-a stabilit ca data de 2 noiembrie să fie Ziua morţilor. Tradiţia păgână a rezistat în faţa celei creştine, iar ritualurile au sfârşit prin a se amesteca. Astfel, potrivit unor istorici, obiceiul de a oferi bucate celor care bat la uşa nu ar fi o reminiscenţă a ritualului celtic, ci este legat mai degraba de pomana creştinească pentru sufletele morţilor. Astfel, este atestat încă din secolul al IX-lea obiceiul ca, în această perioadă a anului, sărmanii şi cerşetorii să bată la uşile creştinilor pentru a cere pomană, care constă, în special, dintr-un fel de „prăjiturele de suflet”, bucăţi de pâine cu afine. Cu cât mai multe prăjiturele primea cerşetorul, cu atât mai multe rugăciuni se angaja să rostească pentru sufletele rudelor decedate ale stapânului casei. Chiar rostite de un intermediar, rugăciunile aveau menirea de a ajuta sufletele să găsească mai repede drumul spre rai. A refuza să dai de pomană pentru morţi era considerat un adevarat sacrilegiu, iar cel care îl comitea se expunea „răzbunării” cerşetorului nemulţumit. Expresia „trick or treat” derivă din această tradiţie, cel care nu ofera de mâncare (treat) va fi pedepsit cu un renghi (trick). Una dintre cele mai vechi pedepse utilizate de colindători este aceea de a bate la uşă şi a fugi. Astăzi, reacţia firească în faţa unui asemenea gest este una de enervare, fiind ştiut că e o biată glumă proastă, însă în Evul Mediu semnificaţia era sinistră, anume că a bătut moartea la uşă, iar moartea era invizibilă, de aceea nu vedeai pe nimeni atunci când deschideai.

Dracul şi dovleacul

Sărbătoarea de Halloween a ajuns în America abia în jurul anului 1840, adusă de valul masiv de imigranţi irlandezi goniţi de acasă de marea foamete din epocă. Aceştia au adus cu ei şi legenda felinarului-dovleac. Povestea spune că un anume Jack, individ cunoscut drept beţiv şi pus pe şotii, a avut într-o zi proasta inspiraţie de a-i juca un renghi Satanei. Jack l-a convins pe diavol să se urce într-un copac, apoi a scrijelit pe trunchiul acestuia o cruce, simbol ce-l impiedica pe drac să coboare. Satana a fost lăsat să se dea jos numai după ce i-a promis omului că îl va lăsa în pace toată viaţa lui. După ce a murit, Jack nu a fost primit în Rai din pricina numeroaselor sale păcate, văzându-se obligat să mearga în Iad, dar nici aici nu a fost admis, diavolul fiind încă suparat de renghiul cu copacul. Pentru a nu-l lăsa totuşi să orbecăiască veşnic prin beznă, dracul i-a dat lui Jack un tăciune aprins care să-i lumineze calea, iar omul l-a aşezat într-un nap scobit. Ajunşi în America, imigranţii au descoperit că dovleacul este un suport mult mai încăpător, folosindu-l de atunci în locul napului. Chiar şi în zilele noastre, dovleacul rânjit este numit „Jack-o-lantern”, felinarul lui Jack.

Zilele morţilor

O interesantă îmbinare a tradiţiilor legate de morţi şi spirite poate fi întâlnită în Mexic, unde Halloween face parte integrantă din „Los dias de los muertos”, zilele morţilor, alături de cele două sărbători catolice din 1 şi 2 noiembrie. Pentru ca lucrurile să fie şi mai complicate, în sărbătoarea mexicană apar şi vechi tradiţii aztece. În această perioadă a anului, în Mexic are loc un eveniment spectaculos, reîntoarcerea fluturilor monarhi din SUA, pentru a ierna în pădurile de brazi. În credinţa aztecă, păstrată de mexicani, fluturii respectivi poartă spiritele morţilor, de unde dorinţa de a celebra acest moment. Cele trei zile ale morţilor sunt o sărbătoare veselă, de amintire a persoanelor dragi. În fiecare casă se încropesc mici altare decorate cu pâine, dulciuri, fructe şi flori. Oamenii se îmbracă în vampiri, vârcolaci, stafii, mumii sau schelete. Pestriţa paradă poartă pe străzi un sicriu în care este aşezat un om viu, iar vânzătorii aruncă peste acesta fructe, flori şi bomboane. De asemenea, familiile merg la cimitir, îngrijesc mormintele şi nu de puţine ori organizeaza mici petreceri printre cruci, rămânând şi peste noapte alături de cei duşi dintre vii.

Veghea de Halloween

Tradiţia rugului de Samhain s-a păstrat în Irlanda, Scoţia şi Ţara Galilor. Lemnul pentru focul din noaptea de Halloween se adună din timp, şi în unele regiuni există obiceiul de a arde şi un anume tip de muşchi de pădure. Spre deosebire de ce se întâmplă în America, în Europa spiritele morţilor continuă să reprezinte o parte însemnată a tradiţiei de Halloween. Dacă, pe vremuri, oamenii vegheau toată noaptea cu o torţă aprinsă pe prispa casei, acum ei se mulţumesc să aprindă lumânări pentru sufletele celor decedaţi. În această noapte, oamenii poartă felurite talismane pentru a se proteja de duhuri. Tot pentru alungarea duhurilor se trag clopotele şi se bate în lemn. În acelaşi scop, înainte de apusul soarelui, se obişnuieşte să se înconjoare casa de trei ori, mergând cu spatele. În aceste zone se spune că o persoană născută de Halloween poate vorbi cu spiritele.

Pentagrama mărului

În zilele noastre, Halloween înseamnă, în primul rând, costume cât mai sofisticate şi dovleci. Se ştie însă prea puţin, chiar şi în Statele Unite, despre numeroasele tradiţii populare care au însoţit timp de veacuri această sărbătoare. De Halloween, în familii se organizau fel de fel de jocuri de divinaţie, dintre care multe aveau în centrul lor mărul. Fructul biblic era asociat cu zeităţi feminine, dar şi cu nemurirea, renaşterea şi cunoaşterea. Unul dintre motivele pentru care mărului i se acordă asemenea importanţă este acela că, secţionând fructul pe orizontală, pe fiecare dintre cele două jumătăţi, cotorul şi sâmburii alcătuiesc o stea cu cinci colţuri. Aceasta pentagramă este un simbol al divinităţii în multe culturi, de la celţi, la egipteni şi chiar la rromi. Printre jocurile cu mere practicate de Halloween foarte popular este încă acela al aşezării unor fructe într-o găleată de apă. Tinerii necăsătoriţi se vor întrece în a muşca din merele plutitoare, cel care reuşeste primul urmând a se aşeza curând la casa lui. De asemenea, cojind un măr în faţa unei oglinzi, în miez de noapte, se putea vedea imaginea celui hărăzit de soartă. O alta probă consta în curăţarea unui măr astfel încât coaja să fie cât mai lungă, asta însemnând că şi viaţa avea să fie cât mai lungă. Alte jocuri de ghicire a viitorului sunt legate de nuci. Oamenii aşează nuci pe un grătar, apoi dau drumul unor chibrituri aprinse. Cel a cărui nucă se mişcă se va căsători curând. Daca e vorba de un cuplu şi o nucă plesneşte, viitorul acelei familii nu va fi prea fericit.